Aventuri de iarna prin Iezer Papusa

Aventura de mai jos s-a petrecut in Februarie anul acesta. A fost una dintre cele mai frumoase ture de iarna in Iezer, cu niste olandezi extrem de amuzanti.

Dar sa merg mai intai mai inapoi cu vreo…3 ani. In 2015 m-a contactat Maarten, un olandez de 23 de ani, care vroiau un tur de iarna (mai extrem, asa cum se exprimase) prin munti. Vroia sa vina cu fratele lui, de 21 de ani.

Mi-a spus ca amandoi sunt foarte activi, in forma, fratele lui Maarten terminase armata, Maarten facea tot felul de sporturi: alergare, maratoane, caiac, fotbal etc.

Eh…in acel tur, in Ciucas, 2 zile, am avut parte de zapada proaspata de jumatate de metru si mai mult, vant si toate cele. Cireasa de pe tort a fost ca oamenii erau atat de bine pregatiti fizic incat dupa prima zi am zis ca demisionez din postul de ghid montan :)). Imi era atat de rau seara, incat ma rugam in genunchi la icoana din camera ca in ziua urmatoare sa fie vremea nasoala si sa abandonam tura :))

Dar despre asta voi povesti mai pe larg in alt post.

In 2018 Maarten imi scrie din nou si imi zice ca le-a placut le nebunie in Ciucas si ca acum ar vrea sa vina iar, cu un prieten care adora aventurile extreme, si sa mearga cu mine. Mi-a cerut ceva mai extrem ca data trecuta.

Initial am stat pe ganduri. Mi-am zis: ori mor in turul asta…ori traiesc vesnic. Dar nu as fi eu daca nu as risca, nu? Asa ca am riscat si am zis DA.

Si iata ca vine luna Februarie. Stabilisem tur in Iezer la inceputul lunii. Planul era batut in cuie oarecum, dar in functie de vreme si starea zapezii aveam sa ne adaptam.

Traseul propus era:

Ziua 1: Bucuresti – Voina – refugiul Iezer (pe drumul de iarna) – dormit la refugiu

Ziua 2: Refugiu – coborare pe Valea Sanzienelor (pe jepi) – Voina. Varianta alternativa, urcat la Crucea Ateneului si coborare pe Vacarea – Voina

Planuisem plecarea la 5:30. Aveam sa ii preiau de la X Hostel.

Dis de dimineata….ploua cu galeata. O ploaie cum nu mai vazusem demult. Nu imi venea sa ma ridic din pat si sa merg nicaieri. Deja ma gandeam la ce era mai rau pentru Iezer.

Dar cum cheful de plecat vine doar daca te ridici din pat, m-am ridicat, m-am imbracat, mi-am mai trecut inca o data in revista programul, apoi am plecat spre hostel.

Am ajuns la hostel pe la 5:10. La 5:30 apare Mike, prietenul lui Maarten. Imaginati-va un tip ciufulit, blond, barbos (semana cu un viking), plin de energie. Mi-a facut o impresie buna din prima si nu aveam sa ma insel.

Apare si Maarten, imbracat de munte, carand blugii pe umar, si in brate cu un vraf de rufe. Ajunsesera pe la 2 noaptea la hostel, dormisera vreo 2 ore, si acum de-abia asteptau sa mearga in tur.

Maarten imi zice: Man, nice to see you again! I suppose you prepared something amazing for us, as usual. Eu de colo: you know me, nothing but the good stuff for my friends from Netherlands. Pe de alta parte ma gandeam: va rog sa nu ma chinuiti; vreau sa mai raman in meseria asta ceva vreme de acum inainte :))

De data asta insa eram mai pregatit. Ma apucasem de alergat cu multe saptamani inainte asa ca ma simteam in forma.

Ne urcam in masina si plecam la drum. Pe autostrada ploua de rupe, este o adevarata fericire sa conduci. Oamenii adormisera asa ca nici conversatie nu am avut cu cine sa fac.

La un moment dat Maarten se trezeste si incepem sa povestim. Depanam amintiri din urma cu 3 ani, vorbim de prieteni, munti, aventuri prin salbaticie, consumul de marijuana din Olanda, Red Light district etc.

Pana in Campulung ne ploua. Cum cotim spre Voina, la vreo 5 minute, incepe lapovita. Buuun.

Inca vreo 5 minute si pe carosabil apare zapada consistenta. In unele locuri este inghetata bine, in altele este mai moale. Ma gandesc: ce ,,misto” ar fi sa raman aici impotmolit. Cine dracu’ ar veni sa ma scoata?

Dupa cativa metri ramanem blocati in zapada. Legile lui Murphy sau gura mea mare si pocita? Ciudat dar baietii…se bucura. Ii aud exclamand: yeees, adventure! Dan, let’s get you out of here!

Dau inainte – inapoi. Nimic. Scot lanturile insa imi dau rapid seama ca o sa dureze ceva pana o sa le pun. Lui Maarten ii vine o idee geniala (care a si mers): sa desfasuram lanturile in fata rotilor, sa facem balans si sa trecem peste ele (lanturile vor face aderenta cu rotile). Incredibil dar a mers!

Mergem mai departe si dupa vreo cativa metri ne impotmolim iar. Zapada e mai groasa acum, si mai inghetata. Scot pioletul si ma apuc sa sparg zapada inghetata. Mike se apuca sa filmeze si il apuca rasul. Imi zice: deja pot sa iti zic ca e cel mai misto tur in care am fost. Ma apuca si pe mine rasul.

Repetam figura cu lanturile si functioneaza. Pana la Voina mergem bine, fara alte probleme.

Ajunsi la cabana ne comandam ceva de mancare: niste omlete plin de ulei si niste cartofi prajiti. Aveam sa ardeam caloriile in urmatoarele ore.

Plecam la drum catre refugiu. Este ceva soare, zapada peste tot, aer proaspat; totul arata de vis. Il vad pe Mike cum se bucura de fiecare centimetru de zapada si face poze peste tot. Mike este un impatimit al sporturilor de iarna, merge singur pe tot felul de coclauri din lumea asta, si….ii place sa faca baie in ape inghetate! Ii place la nebunie muzica de club, punk rock-ul, si este genul de aventurier pe care si l-ar dori orice ghid intr-un tur.

Ajungem la pod, ne umplem sticlele cu apa proaspata si ii dam in sus prin padure. Urmeaza un urcus foarte abrupt si sustinut de vreo 30 minute. Mi-l amintesc foarte bine, am urcat pe aici de o gramada de ori.

Ma simt foarte in forma semn ca alergatul din ultima vreme si-a facut efectul. Baietii se tin si ei bine asa ca mergem, cu o singura oprire scurta, pana la stana din Iezer.

Pana acolo am mers pe urme; nu de ursi ci de oameni. Cand am ajuns in poiana unde e stana…adio urme. Era o zapada proaspata, frumoasa, o splendoare.

Am ramas cu totii muti de admiratie cand am vazut cat de frumos era: norii dansau pe cer, cerul era de un albastru aproape ireal, padurea completa peisajul. De vis!

Stam acolo vreo 20 de minute si ne incarcam de frumos.

Le arat lui Maarten si lui Mike pe unde va merge traseul in continuare. Pornim iar la drum si ne angajam intr-un urcus pieptis. Pana in creasta aveam sa facem cam o ora si putin. Din creasta pana la refugiu de regula se fac cam 45 de minute.

Pe masura ce urcam zapada era din ce in ce mai inghetata. Incepuse sa bata vantul si batea din fata. Din cand in cand ne mai opream si ne uitam in spate. Se vedea superb si spre Papusa, totul alb imaculat, cu norii care se miscau rapid. As fi putut sa stau acolo o ora si sa contemplez insa frigul deja incepuse sa ne deranjeze.

La un moment dat mi-au inghetat buzele si de-abia mai puteam sa articulez cateva vorbe.

Maarten urca un pic mai greu; se resimtea dupa o noapte aproape alba la hostel. Mike in schimb era vioi ca un pastrav in apa. Se oprea des si facea poze, filma, striga la noi: this is fucking amazing! E fain sa ii vezi pe turisti fericiti. Ai un sentiment de implinire, sentimentul ca ai facut ceva bine si le-ai aratat ceva cu adevarat deosebit.

Ajungem si in creasta, dupa multe zig – zag uri, dictate de consistenta zapezii. O alta varianta de coborare pentru a doua zi era acelasi drum, insa renuntam usor – usor la idee vazand ca zapada era bocna. La viscolul care avea sa fie la noapte, totul va fi tare ca tabla de pe casa.

In creasta am inceput sa ne uitam si sa ne gandim pe unde sa coboram la refugiu. Poteca marcata cu cruce albastra era cam periculoasa: era foarte multa zapada si parea foarte inghetata. M-am gandit ca oamenii nu au experienta de iarna (ceea ce era adevarat) si pentru ei ar fi greu sa faca o traversare pe o panta asa expusa si inghetata.

Dupa ce am discutat si analizat, am hotarat sa coboram pe un picior care parea accesibil. Zapada era mare si acolo insa nu era inghetata si parea stabila.

Am coborat cu atentie si iarasi am facut tot felul de improvizatii, evitand sa taiem pantele.

Si iata-ne ajunsi si la refugiu. Acum se lasase un pic de ceata si era foarte frig. Am pus pufoaica pe mine.

Lacul nu se vedea, fiind tot acoperit de zapada si gheata. Mike glumeste si zice: you promised a god damn lake! No lake here, my friend!

Dupa ce ne instalam in refugiu si vad ca baietii sunt foarte incantati de aventura noastra mergem sa cautam o sursa de apa. Este apa suficienta langa refugiu, sunt tot felul de paraiase, insa acum totul e acoperit de zapada, asa ca nu vedem nici un izvor.

Gasim la un moment dat un ochi de apa si mergem sa investigam. Ma plimb pe langa el si la un moment dat, cum eram eu linistit, se rupe zapada sub mine. Si ghici ce? Intru cu ambele picioare in apa pana mai sus de glezne…

Ies rapid dar deja raul e facut: am bocancii fleasca…Buuun, asta o sa fie extrem de amuzant, imi zic. Si asa a fost.

Mergem in refugiu, ma descalt si imi pun sosetele de lana. Una dintre cele mai bune investitii de pana acum. Mi-au tinut de cald si am umblat cu ele in refugiu toata seara.

Ne apucam de gatit: supe la plic, piure, ceai. Mancam lipie inmuiata in supa cu taitei, branza, ton. Rasfat in toata regula.

Mike pune niste muzica asa ca ascultam si facem head banging pe Linkin Park, Blink 182 si apoi niste mix-uri de piese celebre absolut dubioase :)))

Pe la 22 ne bagam la somn. Baietii au dormit dar eu de-abia am pus geana pe geana. Mi s-au zbatut tot felul de ganduri in cap pana dimineata pe la 3. Atunci am reusit sa atipesc si m-am trezit cand a dat soarele.

Dimineata…ceata densa. Ne-am ridicat din pat si am crosetat niste supa si piure. Tare buna fost.

Pe la 9:30 am iesit in pragul refugiului ca sa analizez situatia. Prima varianta era sa coboram in Valea Sanzienelor. A doua, daca era zapada buna…Crucea Ateneului, Vacarea, Voina.

Aveam acum o problema: trebuia sa ma incalt. Bocancii erau…bocna. Nu mai vazusem asa ceva desi era de inteles de ce erau in halul ala.

Ca in filmele cu tolomaci, eu jucand rolul principal, i-am luat pe rand si i-am izbit de picioarele de metal ale patului, de perete, i-am pus pe jos si apasat cu piciorul ca sa ii mai ,,dezmortesc”….evident ca nu s-a intamplat nimic.

Si apare Mesia dintr-o data. Adica Mike. Ii explic pe scurt care e problema si Mike vine cu solutia inovatoare si salvatoare. Zice catre mine (tradus in romaneste e mai savuros): ce ar fi sa ma urc pe tine si sa te apas cu toata puterea, iar tu vei incerca sa bagi pe rand cate un picior in bocanc?

Acuma sa te tii. Intra si Maarten care, auzind de ideea nastrusnica, vrea sa filmeze tot episodul.

Situatia arata cam asa: eu ma tineam cu ambele maini strans de pat, Mike se urcase in spatele meu si se lasa cu toate cele 80 kg pe mine, iar in timpul asta incercam sa imi indes piciorul in bocanc. Maarten lesina de ras, eu de-abia ma stapaneam sa nu rad, iar Mike era all over me (la propriu).

Dupa vreo 15 minute de agonie si extaz am reusit sa ma incalt cu ambii bocanci. Nu vreau sa imi aduc aminte de cat de reci mi se pareau, dar nu aveam ce face. Trebuia sa indur inca vreo 4 ore.

Mai facem niste poze langa refugiu iar apoi decidem sa plecam catre Valea Sanzienelor. Dupa vreo 5 minute de mers prin ceata groasa si zapada maricica, imi dau seama ca nu e varianta cea mai optima. In vale nu se vede absolut nimic, nici un semn; este totul alb imaculat iar zapada pun pariu ca va fi si mai mare si ne vom afunda in ea. Nu are rost, imi zic. Bagam planul B: Crucea Ateneului – Voina.

Le zic baietilor ca ne intoarcem si mergem catre Cruce. Incepem sa urcam iar zapada arata foarte bine: in unele zone ajunge pana la jumatea genunchiului dar e stabila. Evit sa tai pantele si prefer sa ma angajez intr-un urcus mai abrupt si sustinut, fara sa urmaresc marcajele.

Parca urcam pe EVEREST. Eu primul, cu pasi marunti (ma simt un pic obosit si asta isi spune cuvantul), urmat de Maarten si Mike (nici astia nu par sa fie mai bine ca mine).

Ajungem si la Cruce. Aici vantul bate ceva mai tare, norii se misca frumos pe cer, avem si un pic de soare.

Maarten si cu mine o luam inainte si il lasam pe Mike mai in urma ca sa faca poze si sa filmeze. Zapada ajunge pana aproape de genunchi in cele mai multe locuri insa nu ne pune probleme in nici un fel.

Imi aduc aminte cand am fost aici cu Cezar si Marisa in Octombrie 2016. Am avut parte de o zi absolut superba, fara zapada, cu o lumina excelenta pentru ce ne interesa pe noi.

Coboram usor – usor si observa ca incep sa se adune norii; vin dinspre Papusa si nu arata prea bine. Iata ca si zapada incepe sa isi schimbe consistenta: de la zapada pufoasa ajungem la portiuni unde este inghetata bine.

Incepe sa bata un vant absolut turbat, care ne vine direct in fata. Sunt nevoit sa schimb ruta de mai multe ori, sa fac du-te/vino, fiindca in multe locuri traversarile pe zapada asta spulberata si inghetata nu sunt indicate.

Nu cred ca visau Mike si Maarten la asa vreme insa asta e; cu natura nu te pui. Vremea este imprevizibila. Important e sa stii sa te adaptezi si sa iesi din orice situatie.

Iata ca ajungem si la stana Vacarea. Un loc de unde am multe amintiri. Prin zona asta, in Aprilie 2006, am ramas blocat in zapada pana la brau; mi-a ramas un bocanc acolo iar daca nu era prietenul meu Nicu sa ma scoata, acolo il lasam.

Dupa o pauza de ceai la stana, coboram catre padurea defrisata. Doamne ce trist arata locul asta acum. Din loc in loc mai vezi bidoane de motorina aruncate. Jalnic, nu altceva.

Incepe sa se incalzeasca asa ca dam jos de pe noi geci, pufoaice, si asa mai departe. Ma gandesc ca mai am de indurat doar o ora in bocancii mei fleasca.

Ultima portiune de coborat pana la Voina, mai abrupta, imi chinuie degetele de la picioare. Nu este zapada mai deloc asa ca bocancii de iarna (care sunt ca si claparii de rigizi) pe pietre, pietricele, radacini si iarba, nu iti fac viata frumoasa.

Ajungem si la Voina, vii si nevatamati. In tot vacarmul de acolo (o tabara sportiva cu copiii care se relaxau ascultand niste manele pe telefoane) reusim sa comandam cate o bere, respectiv niste Cola pentru soferi.

Pe drumul de intoarcere Mike imi marturiseste ca mai are un singur dor, dupa aceste 2 zile intense: sa faca o baie inghetata, pe langa barajul Rausor.

Pana la urma isi da seama ca e prea obosit si nu mai are chef. Avea sa se relaxeze pe bancheta din spate cu o sticla de Jack, si sa ne povesteasca despre cat de misto a fost in Iezer :).

Si chiar a fost :).

 

2 gânduri despre „Aventuri de iarna prin Iezer Papusa”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s