Pe Piatra Secuiului

Eh, dupa un start foarte matinal (la ora 5:30 eram la hotel iar la 6 deja era toata lumea in lobby), am luat directia Coltesti. Acolo aveam sa ne intalnim cu Avi si Yael, care veneau din Cluj.

Deja ma simteam foarte in largul meu cu acesti oameni extrem de draguti (pur si simplu iti dai seama cand oamenii sunt foarte de treaba) si aveam sentimentul ca va fi un tur care va merge foarte bine. Se vedea pe ei ca erau oameni indragostiti de natura, foarte plimbati, cu simtul umorului si extrem de relaxati.

Estimasem ca vom ajunge in Coltesti in jur de ora 12. Asa a fost, cu toate ca am oprit de vreo cateva ori pe traseu. Am cautat cirese (nu am gasit in prima zi dar ne-am ,,razbunat” in zilele urmatoare, cand am mers la Turda), ne-am oprit si am mai baut cate o cafea pe la diverse benzinarii, ne-am oprit in Teius nu mai stiu pentru ce, si asa mai departe.

Dar iata ca ajungem si in Coltesti. Pana aici a fost al naibii de cald dar vremea incepea sa se schimbe. Norii negri se apropiau si incepeau sa ameninte. Eu speram sa nu ne ploua si sa nu ne strice planurile.

Timpul a trecut foarte repede in masina. Am inceput sa discutam cate in luna si in stele. Rachel era extrem de vorbareata si glumeata. La fel si Yossi, care parea ca ma testeaza de fiecare data cand ma intreba ceva.

Adi statea in fata si discuta cu soferul si asistentul meu pentru acest tur, Floricel. S-au inteles atat de bine incat cred ca au discutat istoria de la desenele rupestre din Altamira pana la zilele noastre.

In spate, cu Rachel, Yossi si Daniela, am discutat despre geografia Romaniei, istorie, muzica, si orice altceva ii poate trece cuiva prin minte.

Iata ca ajungem si in Coltesti. Aici mi-a incoltit o idee pe care vroiam sa o transform in surpriza pentru ei, dupa ce aveam sa terminam turul. Pentru ca eram intr-o zona cu specific secuiesc, trebuia sa mancam ca la ei acasa. Nu? Asa ca ce alta alegere ar fi fost mai potrivita decat…Conacul Secuiesc?

Mergem catre Rametea. Am descoperit satul asta acum 2 ani de zile cand am venit aici cu un tip din Canada. Mi-a placut la nebunie. Este, intr-adevar, un muzeu in aer liber.

Ce poti vedea aici? Pai…biserica unitariana, biserica ortodoxa (unde sunt si mormintele soldatilor sovietici), Piatra Secuiului (care, daca este privita de la dreapta la stanga, seamana cu un urias care doarme pe spate), Muzeul Etnografic (merita, l-am vizitat de doua ori), rulota la care o tanti face pe loc langosi cu branza, smantana, mujdei de usturoi, gem (te lingi pe degete, nu altceva), moara de apa din 1752, case traditionale secuiesti.

De aici mai pleaca tot felul de trasee de hiking catre diverse zone din Trascau. E frumos, ce sa mai…

Turul nostru a debutat cu o vizita la rulota unde se fac langosi. Asta fiindca ii asteptam pe Avi si Yael si aveam niste timp de omorat :)). Aiurea…pur si simplu ne era pofta si foame!

Langosile astea le-am descoperit anul trecut cand am stat aici 3 zile. Eram in tur cu o echipa de filmare din Australia. Filmam la Cetatea Coltesti din satul Coltesti. Stateam acolo de dimineata pana noaptea asa ca aveam nevoie de mancare cu multe calorii.

In fiecare zi coboram cu soferul de la cetate, mergem si luam langosi, sucuri si bere, apoi ne duceam din nou la cetate si stateam acolo pana terminam filmarile. Dar despre asta in alta poveste :).

Apar la un moment dat si Avi cu Yael. Emana bunatate si entuziasm din toti porii. Facem cunostinta, le fac rapid o trecere in revista a ceea ce aveam sa facem in urmatoarele ore, ne echipam, si dam sa plecam.

Intre timp vremea s-a schimbat total: ploua marunt dar insistent. Dupa cum arata cerul…ma indoiesc ca se va insenina curand. Dar asta nu ne impiedica sa radem si sa glumim si nici sa o luam la picior catre Piatra Secuiului. Pana la urma, frumusetea naturii consta si in aceasta parte…imprevizibila.

Rachel ma intreaba: cat facem pana sus? Eu de colo: cam 1 ora. Apoi inca vreo 2 ore pana ajungem in satul Coltesti, unde ne va astepta Floricel (soferul si colaboratorul meu).

Rachel nu se increde in vorbele mele si zice: eh, tie iti ia 1 ora. Noua ne ia mai mult :))).

Rachel si muntii

Grupul de prieteni pleaca la drum. Suntem impartiti in doua: barbatii in spate, vin usor, vorbesc de ale lor. Femeile, mai putin vorbarete si mai eficiente…merg in fata :))). Eu….cand pe langa unii, cand pe langa altii. Ca un pastor. Ca sa nu zic cioban :)).

Ploaia se opreste un pic apoi incepe iar. Asa a tinut-o aproape o ora.

Incepe urcusul sustinut. Totul e ud si alunecos. Pamantul pe care calcam este o adevarata fericire: aluneca precum gheata de la patinoar. O combinatie excelenta: abrupt si alunecos. Dar macar avem privelisti de vis in stanga si dreapta, plus satul Rametea care ramane mic de tot in urma.

Rachel (glumeata foc ) incepe sa imi testeze rabdarea (i-am explicat ca putine lucruri ma pot face sa imi pierd rabdarea iar daca cineva reuseste asta…e foarte bun) cu intrebari precum: am ajuns ? (asta va ramane intrebarea care m-a urmarit in cele 6 zile de tur; ,,am ajuns” s-a transformat ulterior si intr-un grup de watsup creat de Rachel, asa de mult i-a placut in acest tur); cat mai avem? dar de ce trebuie sa urcam? eu vreau sa ma intorc etc etc.

Ma distrez copios pe seama intrebarilor asa ca raspund pe acelasi ton: draga Rachel, nu mai avem asa de mult. Vezi varful ala de acolo? E, nu acolo trebuie sa ajungem, ci dupa ala.

Si tot asa, incet-incet, mai alunecand, apoi ridicandu-ne in picioare, mai glumind, mai facand poze, ajungem aproape de varful Pietrei Secuiului. Varful ala mare; cel mai mare.

O iau inainte si ma pun pe o stanca, intr-un loc numai bun pentru poze. Vreau sa ii prind pe toti in diverse cadre, pe masura ce urca.

Si reusesc sa fac asta. Ies niste poze chiar bune. Dupa ce ajunge toata lumea sus ne punem in iarba, admiram peisajul si sorbim cate o cafea. Avi avea niste cafea, adusa cred special pentru momentul asta.

Ce frumos se vede de aici de sus. Prima data cand am admirat privelistea de aici a fost intr-o luna de Octombrie; padurea colorata, satul care se vedea la poalele muntelui, abrupturile din stanga si dreapta…toate astea faceau ca puzzle-ul sa fie complet.

Acum era totul verde. In afara de asta, vremea se indreptase. Se facuse foarte cald iar norii incepusera sa alerge pe cer. O frumusete!

Dupa ce am baut cafeaua am pornit pe creasta, admirand peisajul care se deschidea in fata noastra.

Imi place foarte mult mersul pe Piatra Secuiului. E lejer si oriunde te uiti ai ceva de fotografiat. Mai incolo vine partea solicitanta: coborarea.

Coborarea este destul de abrupta. Cu atentie insa, ajungi cu bine in satul Coltesti.

De pe Piatra Secuiului a coborat fiecare in ritmul lui. Rachel cu Daniela si Yael erau mai in fata, eu pe la mijloc, Yossi cu Avi si Adi ramasesera in spate.

Pe masura ce apunea soarele se vedea din ce in ce mai frumos. Asa mi se parea mie. Si bineinteles, dupa ploaie cerul se curatase, asa ca acum era ,,the golden hour” aka vremea perfecta pentru fotografii.

In timp ce coboram l-am sunat pe Floricel si l-am rugat sa aduca masina cat mai aproape, ca sa ne mai scuteasca de cateva (multe) sute de metri.

Am sunat si la Conacul Secuiesc si am facut rezervare ca sa ma asigur ca vom savura niste mancare delicioasa, cu specific secuiesc.

All good. Am ajuns la masina, fericiti si obositi. Sau obositi si fericiti; cred ca asta era ordinea de fapt. In 2 minute am fost la Conac unde mancarea a fost, ca de obicei, absolut delicioasa.

Ziua nu se terminase inca. Trebuia sa mergem la cazare. Cazarea era pe partea cealalta a muntelui, pe Valea Ariesului.

Ne-a luat cam 1 ora sa ajungem la cazare. Pe drum ne-am intalnit, intamplator, si cu o caprioara ce trecea grabita strada.

Pe la ora 22 am incheiat o zi extreeem de lunga. A fost frumos insa.

Stay tuned for more happy days. Va urma 🙂

 

 

 

 

4 gânduri despre „Pe Piatra Secuiului”

  1. Salutare! Piatra Secuiului o știu bine și de jos din Râmetea Torocko, dar am urcat-o efectiv de pe partea cealaltă, dinspre satul Pietroasa. De acolo, drumul este cu totul diferit de urcușul pieptiș plecând din Râmetea. De la Pietroasa se urcă o pantă lină, în zonă de deal golaș și un pic prin pădure. Când am ajuns sus, de unde este o panoramă fa bu lo a să, am fost uimit să descopăr cât de diferit este relieful de o parte și alta a stâncii. Indiferent pe unde, merită!

    Apreciază

    1. Salut Radu. nu stiu partea aia de care zici tu insa merita explorata. Mie imi place foarte mult si pe partea cealalta, spre Masivul Bedeleu, prin Scarita Belioara, si nu numai. Daca nu ai fost…mergi fiindca merita 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s